Traian Băsescu şi „decreţeii second edition”

Anunțuri

28 de gânduri despre &8222;Traian Băsescu şi „decreţeii second edition”&8221;

      1. sincer acum: ce te aşteptai să înţelegi?

        eu recunosc că am avut, la început, credinţa că s-a găsit unul mai cu ovare mari care s-a gândit că trebe pusă ordine-n sat. dar se pare că e taman invers. satul era în ordine, mai trebuia doar un marinar beţiv, care să îşi pună curvele şi impotenţii şi peştii ca aghiotanţi, să distrugă şi bruma de ordine care mai era în sat…

        sunt om care sper, visez, etc., dar, din păcate, mă desumflu rapid. aşa a fost şi cu cioculeţ, alt mare mahăr de carton…

        Apreciază

  1. şi totuşi, mi se pare stupidă dorinţa „mamelelor“ de a sta acasă 2 ani, timp în care numai de copil/copii nu se ocupă… unde mai pui că ies şi mai devreme la pensie decât noi….

    Apreciază

  2. Tocmai generalizarea asta trebuie exclusă. Din păcate, sutele de mii de baragladine cu plozi atârnaţi de fuste au dereglat sistemul de protecţie socială a mamelor şi iată unde s-a ajuns. Altfel, se spune că tocmai acel al doilea an e important pentru dezvoltarea copilului. Între 1 şi 2 ani, bebeluşul începe să-şi dezvolte din ce în ce mai mult capacităţile motorii şi senzoriale, învăţând treptat să meargă, să alerge sau să ţină un creion în mână. De aceea, tocmai în perioada asta e important ca mama să se afle lângă el şi nu o bonă oarecare. Mai mult, şi la nivelul cognitiv, lingvistic, emoţional sau chiar social apar o mulţime de tranformări menite să ajute pruncul să se integreze armonios şi treptat în societate…

    Apreciază

    1. corect.

      este foarte adevărat că, de fapt, în primul an, mama are acelaşi rol pe care l-a avut de-a lungul perioadei de 9 luni.

      dar la fel de adevărat este şi faptul că şi rolul tatălui este la fel de important ca cel al mamei. numai că, dacă ar fi să dai 7 ani concediu părinţilor pentru creşterea copiilor, nu ai mai avea profit la chibuţ, măi….

      Apreciază

      1. Da, şi eu mi-am luat prima porţie de ţeapă adânc vârâtă-n maţe cu Constantinescu…
        Cât despre rolul părinţilor, nu te contrazic… Cred, însă, că aşa cum iarna nu-i ca vara 🙂 nici tata nu-i ca mama…

        Apreciază

      2. ca să te parafrazez: nici femeie ca bărbatu’.

        ideea e că deşi suntem extrem de asemănători, din aproape orice punct de vedere, suntem atât de diferiţi, în mare parte, din cauza „societăţii“.

        pe vremuri, fiecare îi cunoştea locul şi îndatoririle. acum suntem de-a valma şi nimeni nu mai ştie ce trebuie să facă.

        cred că bărbaţii ar putea să aibă grijă de odraslele lor la fel de bine ca femeile, poate chiar un pic mai bine (învându-i ceva mai multe decât îi învaţă mamele lor).

        dar cum acum 1.000 de ani războiul se purta cu paloşul într-o mână şi cu suliţa sau buzduganul în cealaltă, nu aveau ce căuta femeile la luptă (faza cu amazoanele este altă poveste hollywood-iană de adormit copiii fără minte). ele şi-au găsit rolul de crescătoare de copii. şi de atunci aşa a rămas. singura diferenţă e că, în zilele noastre, războiul nu se mai poartă cu arme „albe“, oricine putând omorî pe oricine apăsând un simplu trăgaci. mai mult, războaiele actuale se câştigă cu ajutorul presei, scrise, vizuale şi auditive. deci, oarecum, din punctul de vedere al unor imbecili, rolul bărbatului în lumea actuală este doar de donator de spermă (de fapt, de spermatozoizi).

        Apreciază

    2. De unde să plăteşti o bonă cu 12 milioane? Şi ce te faci dacă dai peste o bonă psihopată? Prietenii mei au avut o astfel de experienţă. Creşele au fost desfiinţate în masă. Ce faci cu un copil de un an şi o zi? Cui îl laşi? Nu banii mamelor sunt problema ci sumele uriaşe care se scurg către clientela de partid, venit mimim garantat la putori care nu au muncit o zi în viaţa lor şi ajutoare de încălzire ca să-şi încălzească ăia palatele cu turnuleţe. Cum care ăia? Ăia care se duc cu BMW-ul să-şi ridice ajutoarele sociale! Indienii!

      Apreciază

      1. Nu-mi dau seama cum în domeniul muncii s-au inventat atâtea normative restrictive, cu efecte tembelizante (zeci de declaraţii lunare, formulare, chestionare, nşpe tipizate pentru angajarea unui om şi alte nşpe pentru asigurări, cotizaţii, indemnizaţii) în timp ce ţigăncile analfabete care-şi fac buletine moca, din patru în patru ani, la votare, parazitează bine merci sistemul de asigurări, trăind din alocaţiile a 15 puradei, fără să muncească o zi şi fără să fi plătit un leu la stat…

        Apreciază

      2. baricada, păi dacă sunt minorităţi defavorizate…

        stai liniştit, dacă oamenii vor rămâne la fel de prostiţi, vom ajunge şi noi minorităţi defavorizate şi, poate (deşi mă îndoiesc, că îştia ţi-ar lua şi carnea de pe tine) vom beneficia şi noi de aceleaşi „favoruri“ ca ei…

        Apreciază

  3. Eu n-am copii, si nu stiu cum e sa ai copii. Sunt decretel si eu, asa ca portia de copilarie gri mi-am luat-o. Cu scutece din carpe si lapte praf pe cartela, dupa cutii pe luna. Insa nu sunt de acord ca statul sa iti plateasca intretinerea progeniturii pana ala micu’ poate sa te scuipe cand treci pe strada pe langa carucior.

    Din toata povestea asta, cum spune cineva de sus, au avut de castigat baragladinele, care fac plozi in serie ca sa incaseze alocatiile.

    In ceea ce-l priveste pe Basescu, motivele pentru care partidul lui va incapea intr-o cresa de lux, sunt destule, si daca noii decretei second-edition o sa fie bomboana pe coliva, sa fie sanatos, am auzit ca-i plac copiii si a avut grija de ei. De ai lui, proprii si personali.

    Apreciază

  4. Mai adaug ceva. Cel mai suparator lucru ca aceste decizii sunt facute fara nicio noima, nu tin cont de realitati si posibilitati, si, mai totdeauna poarta damful meschin al interselor electorale. Scadenttza la ele vine fara sa poata fi oprita, si atunci toata lumea e normal sa se revolte. Sistemul in privinta ingrijirii copiilor n-a facut exceptie de la regula.

    Apreciază

    1. Hm, observ că pentru „băieţii deştepţi” ai puterii politice nu mai există noţiunea de proiecte pe termen lung. Mai degrabă, cum ai zis tu, după noi – potopul…

      Apreciază

  5. baricada
    din punct de vedere al grijei faţă de mame e un guvern generos, deoarece alte ţări nu sînt nici pe departe atît de generoase, dar dpdv al retribuţiilor e un guvern terorist care termină românii cu zile.
    pe alte meleaguri lăuzia e susţinută pînă la 6 luni după care mamele trebuie să se întoarcă la muncă, deci e cale lungă pînă la 2 ani, dar salariul tatălui e suficient pentru toată familia, pe cînd în România nu e suficient nici măcar pentru el singur.
    ăsta e preţul democraţiei, deoarece femeile au vrut drepturi egale cu bărbaţii. acum le au cu vîrf şi-ndesat. la scară mare se poate spune că e o orchestraţie masonică care sună cam aşa: dacă femeia vrea drepturi hai să i le dăm, că o punem noi la muncă după aceea. dacă femeile vroiau mai puţine drepturi, stăteau acum acasă şi aveau grijă de copii, dar acum nu merge pentru că trebuie să meargă să muncească pentru că banii nu ajung.
    la noi masoneria a îndeplinit primele două faze de distrugere a fiinţei româneşti, iar acum o pune pe a treia în aplicare, distrugerea bătrînilor şi a copiilor. dar aşa cum românii sînt proşti de toleranţi ce sînt, ei manifestă şi faţă de această organizaţie diabolică o toleranţă fără margini.
    se vede clar că ţara merge din rău în mai rău. politica e doar un teatru deoarece nu există dispută politică. sînt partide dar toate acţionează ca un singur partid cu scopul de a distruge România. români aveţi nevoie de-un partid care să vă reprezinte şi să vă apere interesele, altfel sînteţi pierduţi. lăsaţi invidia şi mîncătoria de-o parte şi creaţi-vă partidul de care aveţi nevoie, fiţi uniţi şi trimiteţi-i pe ceilalţi la plimbare. dacă vreţi să vă bucuraţi de-o viaţă mai bună, trebuie să puneţi mîna pe putere şi să daţi la o parte jigodiile, jegurile şi jivinele.
    români treziţi-vă!

    Apreciază

    1. Zamo, respect punctul tău substanţial de vedere, cu un singur amendament: un alt partid care să vină şi să se anunţe demagogic ca unic apărător al intereselor publice nu cred că ar mai păcăli pe nimeni în prezent… De altfel, prognosticul meu pentru alegerile din 2012 e următorul: 10% prezenţă la urne…

      Apreciază

      1. aşa să-i rămână numele…

        euu propun sub 10%, dar sunt prea mulţi/multe lingăi/lingăie, care ar linge şi ei/ele un os deja lins de un şef mai mare…

        Apreciază

  6. io cre’ că de banii ăia luaţi de la mame, pensionari şi asistenţii personali ai persoanelor cu handicap (care asistenţi sunt în marea lor majoritate mame sau taţi de copii cu deficienţe, şi trăiesc, ei şi copiii lor, din salarile astea pe care, din ianuarie încolo, le vor primi reduse la jumătate) au nevoie săraci bogaţii noştri, aleşi de noi, dintre noi, pentru noi.
    Altfel cum drac să-şi trimită copiii la studii de fiţe (şi degeaba, vedeţi cazul lui Homorius Prigonius, Syda, alde Geoană şi alte zerouri), la făcut biluţe din nas în Parlamentul European, sau de unde să-şi plătească Leana 2.0 (second edition, adică) datoriile bancare sau pupincuriştii favoriţi? Numa dacă rechiziţionează aconomiile astea prin ministerul de care ar trebui să răspundă, dar pe care-l seacă, şi dacă face săli de sport polivalente în toate satele de unde-au plecat copiii şi s-au dărâmat şcoalele. Prin firmele lui Cocoş, evident.

    Apreciază

    1. Da… Culmea e că, pe criza asta, aşa, ca la sfârşit de an, Partidul a început să-şi premieze primarii… În Ialomiţa s-au trimis lovele guvernamentale pentru garduri de cimitire, pentru văcsuit coşmelii etc.

      Apreciază

  7. Apropo, asta cu salile de sport in catune pierdute printre dealuri, e adevarata. Am fost in satul natal al lui cumnatu0meu… mai frate, aia ridica in mijlocul satului ditamai sala de sport cat un Mall de mare. E de jumatate terminata….costurile? Zeci de mii de euro. Pai sa nu iti vina sa le rupi oasele? In loc sa pietruiasca macar drumurile, aia fac sala polivalenta intr-un sat de 3000 de babe si bososrogi, ca din aia is cei mai multi.

    Apreciază

    1. Hm, azi îi pun coşurile de baschet şi porţile de handbal, mâine – rapid nişte mese şi bănci din scândură şi gata, au şi trensformat sala în mega salon comunal de nunţi, botezuri şi parastase…

      Apreciază

  8. se pare ca nu prea a dat roade politica asta cu 2 ani concediu maternal pt incurajarea natalitatii…ceva d genul 0.006…deci daca nu faceti amor si copii de ce sa va dam bani?

    va astept la mine pe blog unde Micul Prostanel si Marele Prostanac dezbat incinsi la chilotzi originea minciunii in PSD?!?!?!?

    Apreciază

  9. era bine… daca se facea ceva pentru incurajarea natalitatii. Deocamdata e doar o alta decizie care incurajeaza TIGANIA. De la aia nu se taie absolut nimic.. Aia au dreptul sa nu cotizeze cu absolut nimic, dar sa traiasca din ajutorul social cate 12 puradei.

    Romania FTW !

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s