Alina Mungiu Pippidi – Democraţie cu gura până la urechi

Până mai ieri, recunosc, n-aş fi publicat postul de faţă… Mai ales pentru faptul că, deşi n-am admirat-o nicicând, în mod special pe doamna Pippidi, o consideram, totuşi, de partea ASTA a baricadelor, oricare ar fi fost ele. Despre Alianţa pentru un Parlament Curat puţine lucruri merită spuse, având în vedere cum au slujit, până la urmă, investigaţiile din teritoriu ale colegilor Alinei… Speram ca Alianţa pentru o Românie curată să fie altceva, de aceea îi prinsesem linkul în blogroll ba chiar redactam o notă de disponibilitate pentru a reprezenta ONG-ul în Ialomiţa… Din păcate, realitatea a dovedit o dată în plus că prima impresie poate fi înşelătoare… Prin martie, după episodul Severin, „Sare în Ochi – Baricada – and friends” mediatizau o campanie de strângere de fonduri pentru „mituirea” europarlamentarului în a-şi da demisia din Parlamentul European. „România Curată” a iniţiat şi ea o campanie de prezentare a unor afişe şi schiţe anti Severin, invitând cititorii să voteze o anumită propunere, în ideea că respectiva lucrare ar putea câştiga concursul şi ar putea fi expusă în Piaţa Luxembourg din Bruxelles. Afişul „Sare în Ochi and Baricada” a întrunit la final 48 de voturi. „România Curată” a desemnat, însă, pe post de căştigător, un desen al maestrului Mihai Stănescu, desen ce nu primise, totuşi, decât un vot de recomandare… Decizia ne-a făcut, pe toţi cei care am pus umărul la campania noastră şi la cea a ONG-ului Alinei Mungiu, să ne simţim luaţi la mişto… Cum spunea Victor Eugen Lungu, ne-am simţit folosiţi,  de chichi si de-un leu ridichi,  exact cum se folosesc şi politicienii noştri de tara noastra şi de votanţii care mai votează… Fapt care o aşează pe civic decorata Alina în aceeaşi lojă cu politicienii pe care public îi tot ia la refec…

Faţă de episodul în sine, profesorul Carmen Amza publica ieri, pe blogul „Dictatura Justiţiei” o analiză tristă şi relevantă a unei realităţi la fel de triste – aceea că ONG-urile, sub masca neutralității, a imparțialității și echidistanței nu fac altceva decât politică. Politica lor… Carmen punea, în finalul analizei, şi punctul pe i: „Nu contest valoarea unui Mihai Stănescu. Nu îndrăznesc pentru  că nu mă pricep. Dar dacă el trebuia să câștige,  se știa de la bun început, de ce a mai fost nevoie să votăm ? Ca să dăm o notă de legalitate ? Nu. Nu era nevoie. Ca să le reamintim românilor că există un site numit ,,O Românie curată,,  cred că astfel se numește și să le facem trafic toți cei care îi admirăm și ținem la Baricada și la Sare în Ochi”…

Altfel, faptu-i din păcate consumat, Mungiu punându-se de una singură în postura de a avea gura mare nu din pricina volumului adevărurilor ce trebuie comunicate, ci din cauza faptului că se cam taie cu lama atunci când încearcă de fapt să cânte la muzicuţă (vă amintiţi de bancul cu Alinuţa Sadica?..)

Cât despre noi, premierea simbolică a afişului ce a întrunit cel mai mare număr de voturi, prin prezentarea lui la  Bruxelles, ar fi însemnat o recunoaştere a efortului colectiv, la care au participat atâţia voluntari din blogosferă, de a spăla imaginea României de pata numită Adrian Severin… Păcat, pentru ce s-a întâmplat, însă… Pata de pe obrazul României s-a mutat acum pe falca durdulie a “României Curate”…