16 gânduri despre &8222;13 – 15 iunie: 21 de ani de mineriadă continuă&8221;

  1. eu mă înfior când mă gândesc c-am fost contemporan cu acele evenimente.
    și am senzația că nici acum, după 21 de ani, încă nu e clar cine a câștigat: Iliescu sau doritorii de democrație.

    Apreciază

    1. Pentru mine, e clar: noi am pierdut… Efectul, dacă-ţi aminteşti, a fost un recul puternic în plan politico economic, România s-a întors rapid în lumea a 4 a, acolo de unde ieşise cu cîteva luni înainte, căţărându-se pe mormanele de tineri executaţi de Ilici la „Revoluţie”…

      Apreciază

  2. …trist, dragi tovarăşi şi pretini. 21 de ani, o juma de viaţă de om, şi nu ne-am învăţat minte. Nici nu-i poţi acuza pe escrocii care ne conduce că ne **t din toate poziţiile: şi-or fi închipuind că ne place s-o luăm în freză. La drept vorbind, purtarea noastră – ca naţie – nici n-are cu ce contrazice ideea asta. Măcar de-am face un referendum, să schimbăm imnul tării, de la impotentu’ ăla de îndemn „Deşteaptă-te, române” pe care nu-l ascultă nici surzii, nu-l învaţă nici guvernanţii şi nu-l urmează nici poporu’, la un mult mai realist „Erori au fost, erori sunt încă, şi-or fi în neamul românesc….”
    No, vă băgaţ’ la schimbat imnu’? Alte propuneri, ceva?

    Apreciază

  3. voi vă mai amintiți presa de atunci, care reda ce se întâmpla?
    Baricada 😀
    Opus
    Observator
    cred că și Expres

    dacă țin bine minte, Baricada și-a tras un spot publicitar cu o cheie ca element-cheie (sic!), acea cheie devenind apoi simbolul Convenției Democrate.

    Apreciază

    1. da, mi-aduc aminte de relatările din Baricada şi din Expres, de eforturile lor de a contrabalansa campania mincionoasă şi alarmistă de la TVR, de faptul că se vindeau tone din publicaţiile astea pe treptele de la staţiile de metrou din cauza „sufocării” chişcurilor de presă cu tiraje din acel „Adevărul” ce-i prezenta pe mineri în postură de arhangheli salvatori ai naţiei…

      Apreciază

    1. Copilului meu am să-i spun poveşti cu Făt Frumos, Ileana Cosânzeana şi Bab Clonţ Ion Iliescu… În felul ăsta poate are să fie niţel mai pregătit pentru viaţă…

      Apreciază

  4. Indiferent cum…trebuie să ţinem vie amintirea acelor zile şi nu numai ! Trebuie să le inoculăm tinerilor trăirile acelor momente ca să înţeleagă rostul lor ! M-ar bucura tare mult să apuc ziua când cei care au săvărşit acele crime vor plăti !

    Apreciază

  5. Asta cu mineriada e o mare porcarie !
    Astia, de-si zic REVOLUTIONARI sau VICTIME, sunt niste profitori ordinari !
    De ce nu se dau nume, nominal victimele mineriadei ??
    Acum 10 ani, un ziarist, in Baricada, sustinea ca nu exista nici un mort.
    A stabilit clar, ca ceva securiti rezervisti i-au condus la sediul PNT si la locuinta lui lodului Ion Ratziu, marele om politic ardelean, restu` sunt gogosi !
    Terminati profitorilor ! Numai platim pentru voi !

    Apreciază

    1. Kartouche, amice, firesc faptul că, după un astfel de eveniment s-a ivit şi o sumedenie de profitori şi de false victime… A fost plin CPUN-ul şi apoi Parlamentul, mai bine de un deceniu, de astfel de indivizi… Dar nu e cazul să generalizezi… În plus, dacă revoluţionarii şi „revoluţionarii” au primit în vreme o serie de compensaţii şi facilităţi, nu cred că victimele mineriadelor au urmat aceleaşi coordonate… De asemenea, nu-mi amintesc ca Revista şi Ziarul Baricada să fi prins sfârşitul deceniului 9, din câte ştiu eu Ilici a reuşit să le suprime până în 95…
      Pe de altă parte, sunt ţărănist de peste 15 ani, dar n-am să opinez niciodată că mineriada a fost o operaţiune îndreptată exclusiv împotriva PNŢ-ului… Nu mi-ar da voie tonele de mărturii, de fotografii şi de filme făcute în Piaţa Universităţii…

      Apreciază

Lasă un comentariu