7 gânduri despre &8222;Traian Băsescu a luat pulsul jandarmilor din Piaţa Universităţii&8221;

    1. A luat şi i s-a mai şi dat… 🙂 Alţii spun că el şi Iagaş au vrut să se convingă personal de starea de fapt, şi atunci au mers la Universitate deghizaţi… În ce se puteau deghiza altceva decât în jandarm şi în protestatar?

      Apreciază

  1. UN PRESEDINTE LIBER ESTE UN PRESEDINTE PUTERNIC!
    Niciodata nu imi imaginam ca Basescu se va lasa doborat atat de usor de Alianta Socialista, insa nu m-am asteptat (si trebuie s-o spun, am fost chiar dezamagit), de raspunsul si acciunea PDL in tot acest timp. Este pentru a N-a oara cand se reconfirma ca PRESEDINTELE ESTE LIBER! Iliescu, ca si Constantinescu( mai putin), aveau un limbaj ambigu, impaciuitor, se fereau sa ia decizii si atitudini ferme, transante, facand de multe ori concesii impotriva a ceea ce si-ar fi dorit ca si actiune politica. Dl. Constantinescu a si recunoscut, de altfel: “…m-au invins structurile…”, la atat s-a rezumat mandatul sau, si cu asta o sa ramana in istorie. Traian Basescu nu este vandut, sau cel putin nu datoreaza nimic, nici mogulilor, nici vreunui partid, nici n-a studiat la Moscova, si nici vizite n-a facut acolo, cum nici n-are nevoie de sustinerea lui Voronin, alt presedinte antiroman. Face greseli Basescu? Noi romanii avem zicale profunde, una zice ca “cine nu munceste, nu greseste”, insa PRESEDINTELE CHIAR MUNCESTE! Este, dati-mi voie, un exponent al Romaniei Vrednice si Muncitoare, indiferent de sfera de activitate, de la intreprinzatorul onest pana la vanzatorul de ziare din colt, este un PRESEDINTE ACTIV, nu ca ceilalti care nu doreau sa se implice, lasand Tara hotilor, perioade in care Romania a fost practic jefuita mai mult decat pe vremea cotropitorilor. Vom avea nevoie si in continuare de UN PRESEDINTE PENTRU ROMANI, activ, chiar si la terminarea celui de-al doilea mandad al lui Basescu, un om cara sa nu raspunda grupurilor de interese.

    Apreciază

  2. Bună ziua
    Mă iertați că vă deranjez, vin cu rugamintea la d-voastră să ne sprijiniti cu un logo campania umanitară ”Să fim oameni…”( http://safimoameni.blogspot.com/) Dorind din această campanie să ajutam cât mai mulți copii.Aștept răspunsul d-voastră la pagina de e-mail safimoameni@yahoo.com.Vă rog să-mi trimiteți și link-ul blogului d-voastră
    Vă mulțumesc frumos!
    Împreună putem schimba vieții!
    Campanie initiata de site-ul Pantocrator.ro

    Apreciază

Lasă un comentariu