25 de gânduri despre &8222;Andreea Vass, un trofeu pentru Realitatea TV&8221;

    1. Pentru Dura Lex (dar şi pentru Skorpion)

      Andreea Vass este doctor în economie, lector universitar la Facultatea de Relaţii Economice Internaţionale a Academiei de Ştiinţe Economice, cercetător la Institutul de Economie Naţională al Academiei Române şi, ceea ce îi tot deranjează pe băieţii de la Realitatea, e consilier personal al Primului Ministru… În această ultimă calitate, soldăţeii lui Vântu încearcă să-i „rupă fâşul” prin tot felul de emisiuni de ale lor, poate-poate or obţine vreun premiu precum cel obţinut de Sinteza lui Gâdea după emisiunea cu Sobaru… Cum fata se descurcă mereu onorabil, ba chiar îi pune mereu în încurcătură pe alde Striblea et Co, singurul trofeu pe care-l câştigă de fiecare dată Realitatea TV este proiecţia zâmbitoare a Andreei Vass, asortată cu un deget mijlociu pe post de semn de exclamare…

      PS. N-am cunoscut-o până anul trecut însă, de la emisiune la emisiune, femeia asta mi-a câştigat respectul… În afara părului, n-are nimic în comun cu Udrea şi, în condiţii normale de apreciere a calităţii şi nu a cantităţii, cu siguranţă s-ar fi aflat mai sus decât se află acum… Urmăriţi-o şi s-ar putea să-mi daţi dreptate…

      Apreciază

  1. Uite că m-am luminat 😉 Nu făceam legătura între degetul „sugubăţ” , Retarditatea şi doamna, dar citind comentul indicat la lex , îţi dau perfectă dreptate. Îmi place s-o ascult şi calmul afişat spune mult! …stăpăneşte ceea ce scoate pe gură 🙄 , nu poate fi contestat şi supără ciutacii lui Vântu 😈

    Apreciază

    1. Cred că nici eu nu am ales cel mai potrivit titlu pentru a-mi exprima mesajul… Mă bucur, totuşi, că s-a lămurit problema, femeia asta merită, din când în când, câte un gest de minimă apreciere pentru modul în care se zbate în noroiul politic românesc…

      Apreciază

      1. ahaaaa…. ţineam eu minte ceva….
        am căutat azi toată ziua pe la mine prin ogradă, dar nu am găsit materialele despre ceea ce spune tanti asta. e posibil să nu fie ea, deşi mă îndoiesc până sub pământ, sau e posibil să fie motorul de căutare stricat.
        poate am să dau, într-o bună zi, peste cele ce îmi aduc aminte că le-a debitat tipa…

        Apreciază

Lasă un comentariu